Tehnici de mobilizare comună în kinetoterapie
Mobilizarea articulară este o tehnică fundamentală și extrem de eficientă folosită în domeniul fizioterapiei. Este o abordare de terapie manuală care implică aplicarea unei mișcări calificate și pasive la o articulație pentru a-și restabili funcția, a atenua durerea și a îmbunătăți gama de mișcare. Această tehnică specializată necesită expertiza fizioterapeuților instruiți, care posedă o înțelegere profundă a anatomiei, biomecanicii și evaluarea pacientului. În acest ghid cuprinzător, vom aprofunda în complexitatea tehnicilor de mobilizare articulară în fizioterapie, explorând principiile, diferitele metode, indicații, contraindicații și rolul crucial pe care îl joacă în îmbunătățirea calității vieții pacienților.
1. Introducere
Înțelegerea mobilizării comune
Mobilizarea articulațiilor, cunoscută și sub numele de manipulare articulară sau terapie manuală, este o intervenție specializată în domeniul fizioterapiei. Ea implică aplicarea de mișcări calificate, pasive, la o anumită articulație sau articulații, cu scopul principal de a îmbunătăți funcția articulației, de a reduce durerea și de a îmbunătăți mobilitatea. Aceste tehnici sunt de obicei efectuate de fizioterapeuți, chiropracticieni sau medici osteopati care au primit pregătire specializată în mobilizarea articulară.
Context istoric
Istoria mobilizării comune datează de la civilizațiile antice. Textele timpurii din India, Grecia și China documentează utilizarea tehnicilor manuale pentru tratarea afecțiunilor musculo-scheletice. Cu toate acestea, dezvoltarea modernă a tehnicilor de mobilizare comună poate fi atribuită muncii unor pionieri precum James Cyriax și Geoffrey Maitland la mijlocul secolului al XX-lea. Contribuțiile lor au pus bazele abordărilor contemporane ale mobilizării comune în fizioterapie.
2. Principiile mobilizării comune
Anatomia și fiziologia articulațiilor
Pentru a înțelege principiile mobilizării articulare, trebuie să aveți o înțelegere aprofundată a anatomiei și fiziologiei articulațiilor. Articulațiile sunt structuri complexe în care două sau mai multe oase se întâlnesc și interacționează. Ele vin în diferite tipuri, inclusiv articulații sinoviale (de exemplu, genunchi și umăr) și articulații fibroase (de exemplu, suturi ale craniului). Fiecare tip de articulație are caracteristici unice care influențează alegerea tehnicilor de mobilizare.
Mobilizarea articulațiilor funcționează pe principiile artrocinematicii, care implică studiul mișcării articulațiilor în termeni de rulare, alunecare și rotire. Înțelegerea acestor mișcări este crucială pentru selectarea tehnicilor de mobilizare adecvate.
Efectele mobilizării comune
Mobilizarea articulațiilor exercită mai multe efecte benefice asupra sistemului musculo-scheletic. Aceste efecte includ:
-
Reducerea durerii: Mobilizarea poate stimula eliberarea de endorfine, analgezicele naturale ale organismului, oferind alinare pacienților cu afecțiuni articulare dureroase.
-
Gama de mișcare îmbunătățită (ROM): prin abordarea restricțiilor în mobilitatea articulațiilor, tehnicile de mobilizare pot îmbunătăți semnificativ ROM-ul pacientului, permițându-le să efectueze activitățile zilnice cu mai multă ușurință.
-
Lubrifiere îmbunătățită a articulațiilor: mobilizarea poate ajuta la distribuirea lichidului sinovial în articulație, îmbunătățind lubrifierea acesteia și reducând frecarea.
-
Întinderea țesuturilor: întinderea controlată în timpul mobilizării poate atenua strângerea musculară și poate îmbunătăți extensibilitatea țesuturilor.
Luare a deciziilor clinice
Selectarea tehnicilor adecvate de mobilizare articulară este un aspect crucial al luării deciziilor clinice în fizioterapie. Necesită o evaluare amănunțită a stării pacientului, inclusiv istoricul medical, nivelul durerii, mobilitatea articulațiilor și sănătatea fizică generală. Kinetoterapeutul trebuie să ia în considerare și obiectivele și preferințele pacientului.
Luarea deciziei clinice presupune alegerea gradului și tipului de mobilizare, precum și a frecvenței și duratei ședințelor de tratament. Kinetoterapeutul trebuie să reevalueze constant progresul pacientului și să facă ajustările necesare planului de tratament.
3. Indicații pentru mobilizarea comună
Mobilizarea articulațiilor este o tehnică versatilă care poate fi folosită pentru a aborda diferite afecțiuni musculo-scheletice și pentru a atinge obiective specifice de reabilitare. Unele indicații cheie pentru mobilizarea comună includ:
Afecțiuni musculo-scheletale
-
Osteoartrita: Mobilizarea poate ajuta la gestionarea durerii și la îmbunătățirea funcției articulațiilor la persoanele cu osteoartrită, în special în articulațiile care suportă greutăți, cum ar fi genunchii și șoldurile.
-
Capsulita adezivă (umăr înghețat): mobilizarea poate ajuta la restabilirea mobilității umerilor și la reducerea durerii la persoanele cu umăr înghețat.
-
Afecțiuni ale coloanei vertebrale: este eficient pentru tratarea afecțiunilor precum hernia de disc, disfuncția articulației fațete și spondiloza.
Managementul durerii
-
Durere acută și cronică: tehnicile de mobilizare a articulațiilor pot fi integrate în planurile de gestionare a durerii pentru afecțiuni precum durerea de spate, durerea de gât și entorsele articulare.
-
Dureri de cap: În cazurile în care durerile de cap sunt legate de disfuncția articulației cervicale, mobilizarea poate oferi o ușurare.
Obiectivele de reabilitare
-
Reabilitare postoperatorie: Mobilizarea articulațiilor joacă un rol crucial în îngrijirea postoperatorie, ajutând pacienții să-și recapete funcția și mobilitatea articulațiilor după intervenții chirurgicale precum protezele de genunchi sau șold.
-
Leziuni sportive: este folosit în mod obișnuit pentru a accelera recuperarea sportivilor cu leziuni articulare, cum ar fi entorsele gleznei sau rupturile manșetei rotatorilor.
-
Condiții neurologice: În unele cazuri de tulburări neurologice, cum ar fi accidentul vascular cerebral, mobilizarea articulațiilor poate ajuta la prevenirea contracturilor și la menținerea sănătății articulațiilor.
4. Contraindicații și precauții
În timp ce mobilizarea comună oferă numeroase beneficii, există situații în care ar trebui abordată cu prudență sau evitată cu totul. Kinetoterapeuții trebuie să fie sârguincioși în evaluarea contraindicațiilor și luarea măsurilor de precauție adecvate pentru a asigura siguranța pacientului.
Când să evitați mobilizarea comună
-
Fracturi: Mobilizarea este contraindicată în prezența fracturilor sau luxațiilor instabile. Încercarea de mobilizare în astfel de cazuri poate duce la răni suplimentare.
-
Infecție: Infecția activă în sau în jurul unei articulații este o contraindicație din cauza riscului de răspândire a infecției.
-
Malignitate: În cazurile de afecțiuni maligne cunoscute sau suspectate în sau în apropierea unei articulații, trebuie evitată mobilizarea pentru a preveni răspândirea potențială a tumorii.
-
Hipermobilitate: Pacienții cu anumite sindroame de hipermobilitate pot fi expuși riscului de instabilitate articulară și trebuie evaluați cu atenție înainte de mobilizare.
Măsuri de siguranță
Chiar și în cazurile în care este indicată mobilizarea articulară trebuie să existe măsuri de precauție
luate pentru a asigura siguranța și confortul pacientului. Aceste măsuri de siguranță includ:
-
Consimțământul pacientului: Consimțământul informat trebuie obținut de la pacient înainte de a iniția mobilizarea articulară. Aceasta implică explicarea procedurii, riscurile și beneficiile potențiale ale acesteia și obținerea acordului pacientului de a continua.
-
Poziționarea corectă a pacientului: Poziționarea corectă este esențială pentru a asigura confortul și siguranța pacientului în timpul procedurii. Kinetoterapeutul trebuie să ofere sprijin și stabilizare adecvată pentru a preveni mișcările nedorite.
-
Comunicare: Comunicarea eficientă cu pacientul este esențială. Pacientul trebuie încurajat să ofere feedback cu privire la nivelul său de confort și orice senzații pe care le experimentează în timpul mobilizării.
-
Mobilizare progresivă: Tehnicile de mobilizare articulară sunt adesea aplicate progresiv, începând cu mișcări blânde și crescând treptat intensitatea pe măsură ce toleranța pacientului se îmbunătățește.
-
Monitorizare: Monitorizarea continuă a răspunsului pacientului la mobilizare este esențială. Dacă există semne de reacții adverse sau de durere crescută, kinetoterapeutul trebuie să modifice sau să întrerupă prompt tehnica.
5. Tipuri de tehnici de mobilizare comună
Tehnicile de mobilizare articulară sunt clasificate în funcție de gradul de mobilizare, natura mișcărilor aplicate și articulația specifică implicată. Înțelegerea acestor categorii este crucială pentru fizioterapeuții să aleagă cea mai potrivită tehnică pentru pacienții lor.
Grade de mobilizare
Tehnicile de mobilizare a articulațiilor sunt de obicei clasificate în clase, variind de la gradul I până la gradul V. Fiecare grad corespunde unui nivel diferit de forță și mișcare. Aceste note sunt după cum urmează:
-
Gradul I: implică oscilații ritmice, de amplitudine mică, la începutul intervalului de mișcare a articulației. Este adesea folosit pentru modularea durerii.
-
Gradul II: implică oscilații de amplitudine mai mare în intervalul mediu de mișcare a articulației. Este folosit pentru a viza ameliorarea durerii și pentru a îmbunătăți mobilitatea articulațiilor.
-
Gradul III: implică oscilații de amplitudine mare care duc articulația până la capătul intervalului de mișcare disponibil. Este folosit pentru a viza mobilitatea articulațiilor.
-
Gradul IV: implică o întindere susținută aplicată pe capsula articulară și pe ligamente. Este folosit pentru a viza mobilitatea articulațiilor și poate fi asociat cu un anumit disconfort.
-
Gradul V: implică o împingere de mare viteză, de amplitudine mică a articulației. Este adesea asociat cu un sunet de cavitație sau „popping” și este utilizat în cazuri de disfuncție sau fixare articulară.
Tehnici oscilatorii vs. susţinute
Tehnicile de mobilizare articulară pot fi clasificate în continuare în tehnici oscilatorii și susținute:
-
Tehnici oscilatorii: Aceste tehnici implică mișcări ritmice, oscilante aplicate articulației. Gradele I până la III sunt adesea considerate tehnici oscilatorii și sunt folosite pentru a modula durerea și a îmbunătăți mobilitatea articulațiilor.
-
Tehnici susținute: Tehnicile susținute implică aplicarea unei întinderi sau a unei presiuni constante asupra articulației pentru o perioadă de timp. Clasele IV și V se încadrează în această categorie și sunt utilizate pentru a viza mobilitatea articulațiilor și întinderea capsulei.
Mișcări accesorii
Mișcările accesorii sunt mișcări secundare care apar la o articulație atunci când are loc mișcarea primară a articulației. Ei includ:
-
Rulare: o mișcare în care o suprafață articulară se rostogolește pe alta, similară mișcării unei anvelope care rulează pe drum.
-
Alunecare (sau alunecare): o mișcare în care o suprafață articulară alunecă sau alunecă peste alta, de obicei într-o direcție liniară.
-
Spin: O mișcare de rotație în care o suprafață articulară se rotește pe alta, ca o roată care se învârte pe o axă.
Kinetoterapeuții trebuie să aibă o înțelegere profundă a acestor mișcări accesorii pentru a evalua cu exactitate disfuncția articulară și pentru a selecta tehnicile de mobilizare adecvate.
6. Aplicație clinică
Examinare și Evaluare
Aplicarea tehnicilor de mobilizare articulară începe cu o examinare și evaluare cuprinzătoare a pacientului. Această evaluare presupune:
-
Istoricul pacientului: colectarea de informații despre istoricul medical al pacientului, inclusiv orice leziuni anterioare, intervenții chirurgicale sau afecțiuni medicale care pot afecta mobilizarea articulațiilor.
-
Examinare fizică: Efectuarea unui examen fizic pentru a evalua mobilitatea articulației, stabilitatea și prezența oricăror anomalii structurale.
-
Palpare: Folosind tehnici practice pentru a simți restricțiile articulare, tensiunea musculară și zonele sensibile.
-
Teste speciale: Efectuarea de teste specifice pentru a diagnostica natura și amploarea disfuncției sau patologiei articulare.
Planificarea tratamentului
Odată ce evaluarea este finalizată, kinetoterapeutul elaborează un plan de tratament personalizat care conturează obiectivele mobilizării articulare, tehnicile specifice care trebuie utilizate și frecvența și durata ședințelor de tratament. Planul de tratament este adaptat nevoilor individuale ale pacientului și poate fi ajustat pe măsură ce pacientul progresează.
Educația pacientului
Educația pacientului este o componentă vitală a terapiei de mobilizare articulară. Kinetoterapeuții trebuie să explice pacienților procesul de tratament, inclusiv la ce să se aștepte în timpul și după ședințele de mobilizare articulară. Pacienții ar trebui, de asemenea, să fie educați cu privire la exerciții la domiciliu și tehnici de autoîngrijire pentru a completa tratamentul lor în clinică.
7. Tehnici specifice de mobilizare comună
Tehnicile de mobilizare a articulațiilor pot fi aplicate diferitelor articulații ale corpului, fiecare necesitând abordări și considerații specifice. Să explorăm câteva tehnici specifice de mobilizare a articulațiilor utilizate în mod obișnuit în fizioterapie:
Mobilizarea coloanei vertebrale
Mobilizarea coloanei vertebrale se concentrează pe articulațiile vertebrale ale coloanei vertebrale și este adesea folosită pentru a trata afecțiuni precum durerile de spate, durerile de gât și disfuncția articulației coloanei vertebrale. Tehnicile pot include:
-
Mobilizarea colului uterin: vizarea coloanei cervicale (gât) pentru a îmbunătăți amplitudinea de mișcare și a atenua durerile de gât.
-
Mobilizarea toracică: Abordarea coloanei vertebrale toracice (mijlocul spatelui) pentru a îmbunătăți postura și mobilitatea.
-
Mobilizarea lombară: vizarea coloanei lombare (partea inferioară a spatelui) pentru a atenua durerile de spate și pentru a îmbunătăți flexibilitatea.
Mobilizarea articulațiilor periferice
Articulațiile periferice includ pe cele ale extremităților, cum ar fi umerii, coatele, încheieturile, șoldurile, genunchii și gleznele. Tehnicile specifice pot include:
-
Mobilizarea umărului: abordarea unor afecțiuni precum leziunile umărului înghețat sau ale manșetei rotatorilor.
-
Mobilizarea genunchiului: benefică pentru osteoartrita genunchiului și reabilitarea post-chirurgicală.
-
Mobilizarea gleznei: util pentru abordarea entorsei gleznei și pentru îmbunătățirea mobilității.
Mobilizarea țesuturilor moi
Mobilizarea țesuturilor moi este adesea integrată cu tehnici de mobilizare articulară pentru a aborda restricțiile musculare și fasciale. Implica manipularea mușchilor, tendoanelor și ligamentelor pentru a îmbunătăți extensibilitatea țesuturilor și a reduce tensiunea. Tehnicile comune de mobilizare a țesuturilor moi includ:
-
Eliberare miofascială: vizarea restricțiilor fasciale pentru a atenua durerea și pentru a îmbunătăți funcția musculară.
-
Terapia punctelor de declanșare: identificarea și tratarea punctelor declanșatoare din mușchi pentru a reduce durerea și a îmbunătăți gama de mișcare.
-
Frecare între fibre: folosită pentru a descompune țesutul cicatricial și pentru a promova vindecarea țesuturilor moi rănite.
Aceste tehnici specifice sunt aplicate pe baza diagnosticului pacientului, a rezultatelor evaluării și a obiectivelor tratamentului.
8. Cercetare și dovezi
Fizioterapia, inclusiv tehnicile de mobilizare articulară, evoluează continuu prin cercetare și practici bazate pe dovezi. Este esențial ca fizioterapeuții să fie la curent cu cele mai recente cercetări pentru a oferi cea mai bună îngrijire pacienților lor.
Eficacitate și eficacitate
Numeroase studii au explorat eficacitatea tehnicilor de mobilizare a articulațiilor în diferite medii clinice. Cercetările au arătat că aceste tehnici pot duce la:
-
Reducerea semnificativă a durerii la pacienții cu afecțiuni musculo-scheletice.
-
Gama de mișcare articulară îmbunătățită la persoanele cu restricții articulare.
-
Rezultate funcționale îmbunătățite în reabilitarea postoperatorie.
-
Efecte pozitive asupra calității vieții și satisfacției pacientului.